Live Residence - Apartamente Bucuresti

INTERVIU. Lector din SUA care predă la Universitatea București, despre relații. „Într-o lume ideală, familiile sănătoase pot duce la o societate mai bună”
Julie Leventhal este lector la Catedra de Psihologie Educațională din cadrul Universității Nord Texas (University of North Texas), unde predă cursuri despre cercetare calitativă, trafic de persoane, relații interpersonale sau dinamică familială. Semestrul acesta predă la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București. A venit în România cu o bursă Fulbright pentru cercetare. 

În 2014, Julie colabora cu un grup din SUA care activa în zona combaterii traficului de persoane în Ucraina. A vrut să ducă o grupă de studenți în practică în Ucraina, dar nu a mai putut din cauza războiului care tocmai începuse în estul țării, în regiunea Donețk. Așa a ajuns să colaboreze cu ONG-uri din România care luptă împotriva traficului de persoane. De-a lungul ultimilor ani, a adus mai multe grupuri de studenți din SUA să facă practică în România în cadrul acestor organizații. 

Julie Leventhal predă semestrul acesta la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din BucureștiÎncrederea în părinți, când ești copil, îți poate influența relațiile peste 20 de ani

Libertatea: Cum lucrezi cu studenții din România? Julie Leventhal: Multe dintre temele pe care le dau sunt despre a reflecta la propriile experiențe. În prima zi le-am spus „Voi fi deschisă în legătură cu experiențele mele și cu viața mea, sperând că veți face la fel și veți înțelege mai mult.” Au fost uimiți, „profesorii nu sunt așa aici”. Au fost foarte deschiși când le-am cerut să reflecteze la diferite aspecte.

Cred că și în SUA e așa uneori. Eu sunt profesorul, tu ești student și e o diviziune clară între noi. Eu nu am fost niciodată așa. Vreau ca ei să realizeze că nu există diviziunea respectivă, că sunt om și nu le voi spune doar lucruri bune despre relațiile mele, le voi spune și lucruri rele. Nu vreau ca ei să își creeze ideea că eu sunt perfectă, că profesorii nu sunt umani.

Avem câteva săptămâni în care vom vorbi despre diferite tipuri de relații, relații romantice, prietenii, relații de familie. Restul timpului vom discuta despre cum comunicăm, despre atașament, despre cum te simți sigur într-o relație, cum lipsa unui atașament puternic față de un părinte poate să îți influențeze relațiile, despre cum termini relații, dinamica de putere, violență în relații. 

Dacă nu ai încredere, când ești copil, că părintele îți poate îndeplini nevoile, 20 de ani mai târziu asta îți poate afecta abilitatea de a avea încredere într-un partener romantic. 

„În România nu a fost o mișcare uriașă în anii 90, dar schimbarea a apărut”

– Îți propui să studiezi valorile familiilor din România. Cum diferă valorile din SUA de valorile familiei românești? – În SUA, au existat niște schimbări în relații în ultimii 50-60 de ani. În anii 70, a fost această revoluție culturală uriașă. Poți să ieși cu cine vrei, nu trebuie să te căsătorești, poți să faci sex cu mai mulți oameni. Dar aici e un pic diferit. Pentru că asta nu s-a întâmplat până în anii 90. Nu era libertatea de a alege când venea vorba de viața de familie. Familiile trebuiau să arate într-un anumit fel. Schimbarea asta s-a petrecut (în România, n.r.) cu un decalaj, dar s-a petrecut. Sau s-a întâmplat în alt sens. 

Nu a fost o mișcare uriașă în anii 90, dar în ultimii 20-30 de ani, a apărut ideea că pot să aștept să mă căsătoresc, nu trebuie să am copii și pot să fac aceste alegeri, care nu au existat înainte. E o diferență de timp, prin urmare. 

„Ar fi frumos să vedem și o schimbare la nivel macro”

– Dacă am avea relații de familii mai sănătoase, am avea societăți mai sănătoase?– În cercetare ne concentrăm pe microsisteme, cum sunt familiile, sau macrosisteme, sisteme politice, cultură, comunitate. Ar fi grozav dacă am putea avea o schimbare la nivelul macrosistemului, dar trebuie să avem o schimbare și la nivelul microsistemelor, pentru că se influențează mult una pe alta. 

Dar familia e o zonă în care putem avea impact. E mult mai greu să schimbi legi decât să te duci la o familie și să îi întrebi pe membrii acesteia: cum vă putem ajuta să fiți o versiune mai puternică a voastră? Dacă am putea ajuta familii, asta ar planta o sămânță.

Familiile astea vor fi mai puternice, vor avea copii care sunt, de asemenea, mai puternici, vor avea relații mai puternice, iar asta va continua să se răspândească. Într-o lume ideală, da, familiile sănătoase pot duce la o societate mai bună.

Dar ar fi frumos și dacă am putea vedea schimbare la nivel macro. Cum putem să creăm și să promovăm servicii centrate pe familie peste tot?

„Înveți mai mult când respecți și placi pe cineva”, spune Julie Leventhal, lector la Universitatea din Texas de NordVoluntariatul pentru victimele traficului de persoane 

– Există ceva specific pentru voluntariatul în zona de trafic de persoane? De ce aleg oamenii să facă voluntariat în aria aceasta? – Voluntarii pe care i-am intervievat fie aveau o experiență legată de traficul de persoane, hărțuire sau ceva similar și voiau să se asigure că alte persoane nu vor mai trece prin asta, fie era dintr-un sentiment de mândrie, nu vreau ca țara mea să fie cunoscută ca un loc unde se întâmplă așa ceva și vreau să lupt pentru asta. 

– Care e interacțiunea dintre victime și voluntari în cadrul acestor organizații?– Multe dintre activitățile cu supraviețuitorii încearcă să le arate cum sunt relațiile între oameni. Mare parte din proces e despre a construi relații și încrederea în oameni. Oamenilor le e greu să înțeleagă asta pentru că ei vor să vadă foarte repede rezultate. 

De exemplu, e un grup în Asia care lucrează cu femeile din bordeluri. Merg, vorbesc cu ele, le duc mici cadouri de sărbători. Nu se duc acolo să le „ia” direct din mediul respectiv. Când sunt pregătite să plece, acestea au un loc sigur unde să se ducă. Dar e important să construiești acea bază mai întâi.

E o concepție greșită că lucrătorii organizațiilor antitrafic se duc undeva și, pur și simplu, salvează oameni. Cred că de aia sunt și multe reticențe în a face voluntariat pe zona asta. 

– De ce nu funcționează acest modest simplist al salvatorului? – Pentru că lucrurile sunt mult mai complexe. Chiar dacă uneori persoanele sunt „salvate”, apar tot felul de probleme. De exemplu, nu au documente. Și devine o luptă să faci rost de noi documente, să te pui pe picioare. Să te întorci la traficanți e, într-un fel, mai ușor sau poate singura opțiune pe care o au. Sunt atât de multe motive pentru care o victimă s-ar putea întoarce. De exemplu, dacă îi amenință familia

De ce ar avea încredere într-un voluntar, în cineva dintr-o organizație? Poate e drumul spre o nouă situație periculoasă.

Încrederea se construiește doar în timp

– De ce e atât de greu să construiești încredere în munca și cu victimele traficului de persoane?– Dacă sunt mai mulți factori de risc când crești, va exista o probabilitate mai mare să ajungi victimă a traficului. Dacă viața de familie nu a fost grozavă, dacă nivelul de educație e scăzut, dacă nu sunt prea mulți bani în familie, s-ar putea să fii într-un risc ridicat să ajungi într-o situație periculoasă. Acele experiențe timpurii creează deja multă neîncredere. Nu pot să am încredere în sistem, în vecinii mei, nu pot să am încredere în oamenii ăștia. Și atunci, oricine încearcă să ofere ajutor e acolo pentru motivele greșite.

E un proces de gândire întipărit. Mi s-a mai promis o slujbă și am ajuns aici. Iar acum tu îmi spui că ai un adăpost pentru mine, dar dacă mă trimiți altundeva și va fi la fel? E greu să știi cine e legitim. 

– Ai spus că, în construirea de relații, încrederea e de bază. Ce alte elemente sunt importante pentru a construi relații?– Cred că a fi capabil să arăți o constanță, că te întorci. E o problemă frecventă când ajuți doar pe termen scurt. Te ajut acum, dar te mai ajut când treci printr-un proces, în care trebuie să depui mărturie împotriva traficantului? Contează abilitatea de a fi implicat și de a menține o relație pe termen lung. Să le arăți că nu e vorba doar de a le scoate de acolo, dar și despre a le ajuta să prospere. 

Efectele traumei sunt pe termen lung, uneori pe viață

– Cât de important e ajutorul psihologic?– S-ar putea să am o casă în care trăiesc, dar dacă e goală și mă simt singură și nu prea fac bani, creierul meu o să înceapă să se întrebe „A fost oare așa rău în situația respectivă?” Da, a fost rău, dar făceam mulți bani. Și e doar partea de decision-making (luare a deciziilor, n.r.). Nici măcar nu e vorba de a adresa trauma. E atât de multă traumă în situațiile de trafic, că de-abia o atingem la suprafață. Înțelegem că efectele traumei sunt pe termen lung. Nu e ca și cum te duci la terapie pentru un an și o să fii vindecat. 20 de ani de acum s-ar putea să te mai confrunți cu asta și nu avem servicii care să adreseze asta pe termen lung. 

Vedem în SUA asta. Îți vom da servicii de terapie pe trei luni sau vom acoperi costurile pentru o perioadă scurtă. Apoi ori îți asumi tu costurile, ori te vindeci. Și trauma nu funcționează așa. 

Apoi există ceea ce numim traumă indirectă (vicarious trauma, n.r.). Mulți oameni nu rămân prea mult timp în voluntariat pentru că, deși nu experimentează trauma așa cum o trăiește un supraviețuitor, poate fi traumatic să lucrezi în acel mediu. Ai făcut voluntariat câteva luni, iar apoi îți spui „Am auzit atât de multe povești, nu mai pot, e prea greu pentru mine să-i fac față.”

Voluntarii care ajung în burnout 

– Ce i-ai spune unui voluntar care a ajuns în burnout?– Idealul ar fi dacă le-am putea oferi terapie, servicii de suport. Pe de altă parte, vrem să oferim terapie, în primul rând, supraviețuitorilor. Deci probabil i-am spune unui voluntar: „mulțumim, sper că vei găsi altă oportunitate sau uite niște resurse terapeutice ori ia o pauză și întoarce-te”. 

– Cum putem să facem față suferinței într-un mod sănătos? Să nu te adâncești în poveste prea mult, dar nici să nu te retragi de tot?– Într-un fel să o accepți, să fii capabil să îți spui „asta se întâmplă”. Pentru că mulți oameni au tendința de a nega realitatea. Să îți spui „se întâmplă asta, e experiența mea” și să rămâi cu acele trăiri, în acel proces. Să te gândești cum răspunzi, ce simți și la cum să faci față.

De exemplu, eu nu fac foarte multă muncă cu supraviețuitorii, pentru că știu că e foarte greu. Sunt conștientă că asta e limita mea. Dacă pot să fiu mai mult în spatele scenei, hai să ajut pe partea de voluntariat. E un fel de a contribui, conștientizând problema, dar, de asemenea, construind acea graniță pentru mine. Mă voi proteja la nivel mental.

– Care e pericolul când faci genul acesta de voluntariat?– Îi vezi pe unii care vin o singură dată și spun „le-am schimbat viața tuturor acestor oameni”. Și i-am văzut pe alții care vor să vină să ajute o comunitate să fie autosuficientă. Sunt cei care spun „noi suntem doar pentru o perioadă de timp aici, deci vrem să știm de ce aveți nevoie de la noi ca să vă ajutați voi pe voi. Vrem ca voi să preluați conducerea. Voi știți de ce aveți nevoie, de ce are nevoie comunitatea.”

În domeniul ăsta există și organizații care cred că sunt cele mai bune. Asta e o problemă. Eu mă bucur cel mai mult când văd diferite ONG-uri care colaborează între ele. Ai un grup care e foarte bun pe partea de cazare/adăposturi, altul care e bun pe partea de consultanță juridică. Colaborare, de asta avem nevoie. 

———————————————
Conținut preluat din feed-ul autorului. Citește tot articolul aici: https://www.libertatea.ro/stiri/lector-sua-university-north-texas-preda-dinamica-de-relatii-la-universitatea-bucuresti-familie-sanatoasa-societate-mai-buna-4089541

VIZIONARE crossmenu