Live Residence - Apartamente Bucuresti

REPORTAJ. La o mie de km de casă, într-un birou din București, o fostă șefă a Loteriei din Ucraina își construiește o nouă viață. „Mama, știi, eu niciodată nu am gândit că românii sunt oameni așa buni”
Dintr-un birou de la etajul 8 al sediului central al Poștei Române, pe care Anastasia Kulakova îl împarte cu mai mulți colegi români, se văd felii mari din București, orașul în care femeia din Kiev și-a construit o viață nouă în ultimele două luni. 

Director comercial adjunct la Loteria Națională Ucraineană (UNL) până la începerea războiului, Anastasia, în vârstă de 40 de ani, s-a refugiat în capitala României împreună cu cei doi copii ai ei. Din 18 aprilie lucrează ca documentarist în Departamentul Poșta Internațională din cadrul Poștei Române. 

De la începutul invaziei, aproape 2.000 de refugiați s-au angajat în România, spunea ministrul muncii Marius Budăi la mijlocul lunii aprilie. Din cei 1.891 de refugiați angajați până la 15 aprilie, aproximativ un sfert (452) lucrează în București

„Eu am decis să stau aici, dar mi-e dor foarte mult de casa mea, de părinții mei, de soțul meu și eu stau cu gândurile la ei. Dar în al doilea rând, mă gândesc că nu pot să mă întorc până când războiul s-a sfârșit”, spune Anastasia într-o română cursivă, pe care o vorbește cu puțin accent moldovenesc.

Priveliștea din biroul AnastasieiAnastasia a învățat limba de la bunicul ei născut în Moldova. De altfel, și ea s-a născut în Moldova, dar familia ei s-a mutat ulterior în Ucraina. Anastasia a crescut în Kiev, tot acolo a mers la facultate, și-a întemeiat o familie, și-a cumpărat un apartament, iar la sfârșitul lui februarie, a fost obligată de război să părăsească toată viața pe care o cunoștea.

Plecarea din Ucraina. Drumul pustiu 

În a patra zi de război, Anastasia a reușit să plece din Kiev cu cei doi copii ai săi. Yaroslav are 11 ani, iar fiica ei, Vladyslava, 6 ani. Ambii copii au cuvântul „slav” (glorie, slavă) în nume, la fel ca și soțul ei, Vyacheslav. 

Yaroslav înseamnă „glorie în lumină”, iar Vladyslava, „a conduce în glorie”. Vyacheslav se poate traduce prin „glorie mai mare”. 

Soțul a rămas în Ucraina, asemeni părinților Anastasiei. Aceștia sunt împreună de 47 de ani, iar mama ei nu a vrut să își lase soțul în urmă. 

Anastasia s-a urcat în mașină cu copiii și a plecat. A luat-o pe un drum pe care îl știa, însă au oprit-o la un moment dat „băieții din Apărarea Teritorială”. Au întrebat-o unde pleacă singură cu doi copii și de ce a ales drumul acela. Femeia a răspuns că știe ce face și a mers mai departe. 

Pe marginea drumului erau multe mașini abandonate, povestește Anastasia. Pe drum însă, pe o porțiune foarte mare, nicio mașină. Era ca într-un film de groază. „Copiii erau…fear”, spune Anastasia. Caută pe Google Translate cuvântul în română. „Frică”, adaugă ea. „Dar apoi au văzut oameni și s-au liniștit.”

Anastasia, la biroul eiPoșta internațională

De când a ajuns în România, Anastasia și-a dorit să-i ajute pe ceilalți refugiați, dar și pe cei rămași în Ucraina. A mers ca voluntar la Romexpo unde ajungeau câteva sute de refugiați pe zi, la începutul războiului. Mulți dintre ei nu știau română sau engleză. Ea a ajutat la înregistrarea lor. S-a implicat și în alte inițiative individuale, dar și-a dat seama cât de multă energie e necesară doar pentru un singur om.  

Într-una dintre plimbările pe care le-a făcut în București, a văzut un anunț că Poșta Română strânge donații pentru Ucraina. „Eu înțelegeam că trebuie ceva sistematic, că foarte multă energie trece să ajut un om. Dar aici, dacă este o campanie națională, în primul rând are hub-uri de transfer, ar putea să fie misiunea mea. Să fie mai bine pentru ucraineni. Apoi am trecut interviul și am ajuns la Poșta Română”, explică Anastasia. 

În primele săptămâni nu a putut să se angajeze, pentru că a primit permis de ședere temporar numai după o lună. În primă etapă, ca să poată fi angajați, ucrainienii aveau nevoie de permis de ședere temporar. 

Din 7 martie, însă, Ministrul Muncii Marius Budăi a anunțat că legislația muncii a fost modificată, astfel încât toți cetățenii ucraineni care doresc să se angajeze în România, pot face asta, în baza unei declarații pe propria răspundere, „fără nici un fel de aviz sau restricţie, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români, mai ales că şi patronatele româneşti reclamă o lipsă a forţei de muncă”, a menţionat ministrul într-o postare pe Facebook.

La Poșta Română, Anastasia lucrează la departamentul de poștă internațională. Coordonează acțiuni legate de Ucraina și se ocupă, printre altele, de transferurile de pachete dintre România și Ucraina și invers.

De exemplu, cei rămași în Ucraina pot să le trimită refugiaților haine sau alte obiecte de care au nevoie. Poșta ucraineană a introdus o reducere de 70% pentru aceste transferuri, explică angajata.  

De asemenea, Anastasia încearcă să găsească modalități prin care să facă și mai populară campania de donații pentru Ucraina. 

„Până acum s-au strâns 80 de tone de donații. Oamenii se pot duce direct la poștă să doneze. Dar trebuie să facem campania și mai populară. E încă nevoie”, explică Anastasia. 

„Matematica este o limbă internațională”

În primele zile în România a realizat că trebuie să se smulgă de la gândurile despre Ucraina, de la ce a văzut, și că trebuie să înceapă o viață nouă, indiferent cât de mult sau de puțin va dura aceasta. 

Ca alte milioane de mame din Ucraina, Anastasia a încercat să le ofere copiilor ei senzația normalității. 

5,7 milioane de oameni au plecat din Ucraina de când a început războiul până pe 4 mai, arată datele Agenției ONU pentru Refugiați. Dintre aceștia, peste 854.000 au trecut prin România. În țară au rămas în jur de 80.000 de persoane. 

Deși băiatul Anastasiei a continuat școala online, ea a vrut să își înscrie ambii copii la o școală din București, ca aceștia să învețe limba și să socializeze. Băiatul e în clasa a 4-a, fetița, în clasa pregătitoare. I-a fost teamă că nu se vor descurca, însă copiii au venit foarte relaxați de la școală după prima zi. 

„Eu am avut întrebarea asta: cum o înțelegi pe învățătoare? «Mama, știi ce, matematica este o limbă internațională, eu înțeleg tot. Dar dacă nu pot să spun ceva, toate învățătoarele știu limba engleza»”, relatează Anastasia dialogul cu fiul ei. 

Fiica nu știe încă să scrie sau să citească, dar și ea a găsit o soluție pentru comunicare:  Google Translate Audio. „Oameni buni, cum ați reușit așa ușor?”, i-a întrebat Anastasia râzând. Ea vorbește cinci limbi.

„Mama, știi, eu niciodată nu am gândit că românii sunt oameni așa buni”

Acasă sună zilnic, vorbește cu soțul și cu părinții ei despre lucrurile de peste zi: „ce au mâncat, dacă e liniște, dacă au fost sau nu bombardamente”. Ei o întreabă cum se descurcă, cum sunt copiii, cum e România. 

Nu se aștepta nici ea la tot ajutorul pe care l-a primit în România. 

„Fiul îmi spune: «mamă, știi, eu niciodată nu am gândit că românii sunt oameni așa buni și cât de ajută pe noi». Copiii sunt ca niște angels (îngerași, n.r.), ei sunt sinceri. Românii au deschis inimile pentru toți care vin”, spune Anastasia. 

„Piciorușele întinse”

„Toată lumea piciorușele întinse”, strigă Robert, un antrenor de înot din București, înconjurat de vreo 20 de trupuri mici de copii, care se bălăcesc și învață să înoate la câteva sute de kilometri de casă

De pe margine, Anastasia traduce în ucraineană indicațiile antrenorului. Copiii privesc spre el, dar o ascultă pe ea. 

Anastasia le traduce copiilor ce indicații le dă antrenorul de înotPuțin mai retrase, câteva mame repetă și ele în ucraineană sau rusă aceleași instrucțiuni către copiii lor. Le indică mișcările și cu mâinile, dar cei mici nu sunt atenți la ele. 

Alte mame stau pe o bancă, cu ochii în telefoane. 

Când era însărcinată cu fetița, Anastasia mergea regulat la un bazin de înot din Kiev. I-a dat pe ambii copii la înot când erau bebeluși, iar ea era în concediu de maternitate. După ce s-a întors la muncă, nu a mai avut timp să îi ducă la bazin. Yaroslav s-a apucat de box, iar Vladyslava de cheerleading. 

La puțin timp după sosirea în București, Anastasia a văzut un anunț că Aqua Swim, un club de înot din capitală, oferă cursuri gratuite pentru copiii ucraineni. Așa s-au reapucat Yaroslav și Vladyslava de înot. Inițial, Anastasia a privit de pe margine, ca celelalte mame. De traducere se ocupa altcineva, o femeie din Ucraina. Foarte rapid însă aceasta a dispărut din peisaj, iar antrenorii și copiii au rămas fără om de legătură, care să-i ajute să comunice unii cu alții. Anastasia s-a oferit să ajute ea cu traducerea, așa că, de patru ori pe săptămână, vine la bazinul de înot de la Aviatorilor.

Copiii ucraineni la cursurile de înot „Acum o să ne punem toți pe burtică”, continuă Robert, iar Anastasia traduce. „Să se uite la mine. O să începem să facem picioare crawl. Și brațele și picioarele încontinuu întinse”.

Copiii lovesc apa cu putere, îi stropesc pe cei de pe margine, mamele se animă privindu-i. La final, fiecare dintre ele își ia copilul de mână și pleacă spre casă.

Și Anastasia o ia pe Vladyslava de mână, îi trage gluga pe cap, peste părul încă ud, și pornesc spre stația de autobuz. E o seară de miercuri ușor răcoroasă, deși e început de mai. O seară normală pe care Anastasia a reușit să i-o ofere fetiței ei, în mijlocul întregului haos. 

———————————————
Conținut preluat din feed-ul autorului. Citește tot articolul aici: https://www.libertatea.ro/stiri/reportaj-refugiata-din-ucraina-angajata-la-posta-romana-in-bucuresti-4115041

VIZIONARE crossmenu