Live Residence - Apartamente Bucuresti

80 de autobuze și tramvaie din București, retrase din circulație de ANPC. „Este totul vechi! Dar de ce este şi murdar?”
În total, inspectorii din cadrul Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov au verificat 514 autobuze, 75 de troleibuze și 176 de tramvaie. Autoritățile au semnalat foarte multe deficiențe tehnice la toate mijloacele de transport controlate.

„Cerem scuze bucureştenilor! La ei ne gândim atunci când acţionăm! Pentru a redresa STB, trebuie curaj, proiecte şi predictibilitate. Este totul vechi! Dar de ce este şi murdar? Poate fi şi distrus, dar nu are logică să nu repari! Şi tot aşa! Mopuri, substanţe şi oameni prea puţini. Suntem urmăriţi de neputinţa unor căpetenii inutile!”, a transmis, luni, Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Printre neregulile numărate de ANPC au fost „neigienizarea corespunzătoare a multora dintre vehicule, precum şi lipirea linoleumului sau înfiletarea şuruburilor slăbite, fiind realizate în timpul controlului, pentru ca mijloacele de transport să poată ieşi în traseu; existenţa unui sistem de iluminat interior parţial funcţional”.

Totodată, potrivit ANPC, igienizarea vehiculelor se făcea cu „materiale (cârpe, mopuri etc.) insalubre”.

În urma controlelor inspectorii au interzis ieșirea pe traseu pentru 61 de autobuze, 18 tramvaie și 4 troleibuze.

———————————————
Conținut preluat din feed-ul autorului. Citește tot articolul aici: https://www.libertatea.ro/stiri/control-la-stb-inspectorii-anpc-au-oprit-din-circulatie-peste-80-de-autobuze-si-tramvaie-pentru-nereguli-4118860

VIZIONARE crossmenu