Live Residence - Apartamente Bucuresti

VIDEO | Incendiu masiv în nordul Capitalei, în zona Pipera. Un bloc în construcții, cuprins de flăcări
UPDATE ora 21.00: Incendiul a fost stins complet după aproape patru ore.

UPDATE ora 18.30: „Nu mai există pericol, dar mai sunt autospeciale la fața locului. Din punctul nostru de vedere, acest lucru înseamnă că incendiul încă nu a fost stins complet. Concret, există jar care se vede și trebuie stins. Dar suntem în partea finală a operațiunii de stingere”, a declarat Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU București, pentru Libertatea.

UPDATE ora 17.30: Suprafața afectată este de aproximativ 200 de metri pătrați, a transmis ISU, care a precizat că nu sunt persoane rănite.

La fața locului sunt 6 autospeciale de stingere, o autoscară, descarcerarea, o mașină SMURD și 2 autospeciale de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Voluntari.

UPDATE ora 17.20: Pompierii au reușit să controleze incendiul însă mai sunt câteva focare active în clădire, salvatorii acționând atât din interior, cât și din exterior, precizează ISU.

UPDATE ora 17.00: Din informațiile preliminare, rezultă că ard produse folosite la termoizolația clădirii, iar incendiul a fost localizat.

***

Cauza incendiului nu este încă cunoscută, însă cinci autospeciale cu spumă au intervenit la fața locului, potrivit ISU București. Nicio persoană nu a fost rănită, a anunțat purtătorul de cuvânt al ISU București, Daniel Vasile.

Totodată, el a precizat că flăcările au fost localizate și că incendiul urmează să fie stins în scurt timp. În urma incendiului, întreaga zonă a fost cuprinsă de un fum dens, după cum arată și imaginile postate pe rețelele de socializare.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Norul de fum a fost observat și de la distanță:

———————————————
Conținut preluat din feed-ul autorului. Citește tot articolul aici: https://www.libertatea.ro/stiri/incendiu-cu-degajari-mai-de-fum-la-un-mall-din-pipera-in-nordul-capitalei-4151324

VIZIONARE crossmenu