Live Residence - Apartamente Bucuresti

Pasajul Unirii din București se închide de duminică, timp de două luni
Traficul în zonă va fi reconfigurat, urmând ca şoferii, care până în prezent traversau zona prin pasajul subteran, să tranziteze Piaţa Unirii pe deasupra acestuia, respectând noile trasee stabilite de Brigada Rutieră a Capitalei, precizează sursa citată.

Construit în anii 1986-1987, cu o lungime de aproximativ 800 de metri şi o lăţime de 14 metri, Pasajul Unirii este încadrat în clasa stării tehnice IV – nesatisfăcător, ceea ce înseamnă că prezintă „deficienţe serioase” la structura de rezistenţă, care pun în pericol viaţa a sute de mii de oameni din sectorul 4 şi nu numai.

Potrivit celor mai recente date de trafic, tunelul este traversat zilnic de circa 60.000 de maşini.

Într-o primă etapă se vor lua toate măsurile necesare punerii în siguranţă a obiectivului din punct de vedere tehnic, pentru a le asigura conducătorilor auto cele mai bune şi sigure condiţii de trafic. Pentru aceasta, vor fi înlocuite toate elementele arhitecturale degradate, ce se pot oricând desprinde şi pune astfel în pericol viaţa oamenilor, partea carosabilă va fi refăcută de la zero, cu delimitarea şi semnalizarea clară a benzilor de circulaţie, precum şi a spaţiului ce separă cele două sensuri de mers, iar reţelele edilitare de apă-canal vor fi schimbate, arată Primăria Sectorului 4.

Totodată, actualul sistem de iluminat din interiorul pasajului va fi înlocuit cu unul care să sporească la maximum vizibilitatea în tunel, atât la intrarea, cât şi la traversarea acestuia, la care vor contribui, de altfel, şi finisajele pereţilor şi ale plafonului, ce vor fi amenajate cu materiale speciale, menite să reflecte lumina. În pasaj se vor monta un sistem performant de ventilaţie, cu o capacitate mare, pentru extragerea noxelor şi asigurarea unui aer curat şi amplificatoare de semnal GSM.

Primăria Sectorului 4 anunță că toate lucrările de punere în siguranţă se vor realiza simultan pe ambele sensuri de mers, iar echipele vor lucra atât ziua, cât şi noaptea.

———————————————
Conținut preluat din feed-ul autorului. Citește tot articolul aici: https://www.libertatea.ro/stiri/pasajul-unirii-din-bucuresti-se-inchide-de-duminica-timp-de-doua-luni-4173055

VIZIONARE crossmenu